Publicat de: Energetic Târgu Jiu | Mai 19, 2009

Energetic Nr.1 || Apariţii editoriale

aparitii editoriale news marinela pirvulescu stima de sine

 Stima de sine – factor al reuşitei şcolare // Marinela Pîrvulescu, PrintXpert Craiova & Asociaţia culturală Semn, 2009

Problema stimei de sine a intrat în atenţia cercetătorilor şi pedagogilor, mai ales în ultimele decenii. Un sine puternic, un simţ clar al identităţii, al competenţei şi valorii este impus tocmai de cerinţele din ce în ce mai exigente ale societăţii. Stabilitatea trebuie regăsită în primul rând în interiorul propriei persoane. În acest context se pune problema relaţiei autocunoaştere – autoapreciere. În cercetare am plecat de la ideea că folosirea raţională, sistematică, a tuturor surselor autocunoaşterii determină apariţia şi dezvoltarea interesului pentru autocunoaştere – autoapreciere în etapele de vârstă anterioare adolescenţei şi cristalizarea stimei de sine în adolescenţă. Ipoteza de lucru de la care vom porni este aceea că stima de sine reprezintă un factor al reuşitei şcolare. În cercetarea de faţă nu am plecat de la ideea că respectul de sine ar fi un dar pe care noi nu trebuie decât să îl pretindem, ci de la faptul că dobândirea în timp a respectului de sine reprezintă o reuşită. Reuşita şcolară este dependentă nu numai de nivelul psihogenetic, de forma şi de eficienţa aptitudinilor intelectuale, ci – într-o bună măsură – şi de natura trăsăturilor nonintelectuale de personalitate a elevilor. Factorii non-intelectuali pot cunoaşte modificări graţie intervenţiei unor factori externi cum ar fi, de pildă, organizarea unor experimente.

zid.jpg

 chisalita ion laborator tehnologic

Laborator tehnologic // Ion Chisăliţă, Doina Pasăre, Antoaneta Butoarcă, Vintilă Bădiţoiu, PrintXpert Craiova & Asociaţia culturală Semn, 2009

Îndrumătorul pentru lucrări de laborator a fost elaborat cu intenţia de a ajuta elevii şi cadrele didactice în îmbunătăţirea continuă a procesului de instruire practică în profil electric. Prezentul îndrumător permite adâncirea şi stăpânirea proceselor şi fenomenelor studiate la disciplinele fizică, electrotehnică, măsurări tehnice, tehnici de măsurare în domeniu, acţionări electrice etc., precum şi la formarea deprinderilor practice în executarea de montaje după scheme date, în citiri rapide şi corecte de aparate de măsură sau prelucrări de date.

Autorii s-au străduit să prezinte cele mai semnificative lucrări, posibil de realizat cu un minim de investiţie. Prezentul efort didactic, pedagogic, îşi va găsi menirea abia în contribuţia la creşterea gradului de pregătire a elevilor.

zid.jpg


Responses

  1. […] Energetic Nr.1 || Apariţii editoriale […]

  2. […] Energetic Nr.1 || Apariţii editoriale […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: